by Darius Galbinasu
Abstract: An investigation into the booming industry of children’s online videos, featuring global giant Cocomelon and Romania’s LooLoo Kids, reveals a sharp conflict between commercial success and child welfare. While creators market their content as wholesome “edutainment” and a respite for parents, psychologists warn it’s as addictive as slot machines.
The analysis uncovers a hyper-stimulating formula—rapid cuts, intense colors, and repetitive music—that experts link to impaired executive functions, developmental delays, and dependency in young children. LooLoo Kids’ founder defends his platform but admits the content lacks formal psychological validation. Despite emerging EU regulations and WHO guidelines urging limited screen time, this multi-billion-view industry thrives, pitting massive online profits against the developmental health of its vulnerable audience.
[The article is published in its original language, however the S-INFO website is a multilingual platform: click on the button at the bottom-left of your screen to read the story in Dutch, French, Maltese or Italian. Find the English version here.]
Unul dintre cele mai populare clipuri pe YouTube la nivel global vine din România și ascunde secretele unei industrii contestate de psihologi.
Miliarde de vizualizări, sute de milioane de abonați și un univers colorat în perpetuă mișcare care consumă timp. Așa arată ecosistemul online al clipurilor și canalelor video pentru copii. E o industrie online de succes cu clipuri virale acuzată că produce dependență precum jocurile de noroc. Unii dintre antreprenorii de succes care au spart algoritmii online sunt români. Promit că au grijă ca tot ce livrează pe ecranele bebelușilor să fie sănătos, benefic și educativ. Psihologii și studiile de specialitate îi contrazic și spun că expunerea copiilor la ecrane are efecte devastatoare.
Într-unul dintre cele mai populare videoclipuri de pe YouTube, micuțul Johhny se furișează din camera sa de joacă cu misiunea de a goli un borcan cu zahăr, dar este prins în fapt de bunicul său. În animația care a acumulat peste 7 miliarde de vizualizări, imagini strălucitoare și melodii line se derulează pe ecran, de obicei în timp ce părinții suprasolicitați obțin un răgaz pentru a se ocupa de treburile casnice.
Canalul din spatele acestui videoclip extrem de popular, care își are originea în România, are zeci de milioane de abonați și o ofertă vastă de clipuri similare care îi țin pe copii ocupați și distrați – dar există și o latură mai întunecată a acestei lumi aparent inocente.
„Un copil este atras de astfel de cântece și, în timpul ăsta, poți să-i pregătești masa sau, eu știu, să mai faci ceva prin casă“, spune Eduard, un tânăr tată.
“Mănâncă și în față o tabletă. Și cred că începe foarte devreme în felul ăsta. Adică, de la diversificare, deci sunt copii expuși de la șase luni. Cred că majoritatea mamelor, ca să determine copilul să mănânce, îl lasă în fața unui dispozitiv”, spune o mamă tânără din Iași.
Deși antreprenorii din spatele acestor canale susțin că se asigură că toate videoclipurile livrate pe ecranele copiilor mici sunt sănătoase și educative, studiile academice contrazic aceste afirmații, iar experții susțin că expunerea copiilor la ecrane poate avea efecte adverse.
Cererea pentru conținut distractiv și liniștitor, conceput pentru a capta atenția copiilor mici, este totuși în creștere, dar este și aprig dezbătută și contestată de psihologi, care cred că astfel de videoclipuri pot favoriza o dependență similară cu cea a jocurilor de noroc și pot dăuna dezvoltării copilului. În același timp, nu există dovezi de necontestat că creatorii de conținut sau platforma publică în mod voit și conștient conținut dăunător.
În timpul cercetării noastre, am descoperit că, din primele cinci cele mai vizualizate videoclipuri de pe YouTube din toate timpurile, care împreună au acumulat 37 de miliarde de vizualizări, patru sunt destinate preșcolarilor – copii sub trei ani. Unul dintre cele mai populare canale de pe YouTube, Cocomelon, este lider de piață la nivel global, cu peste 200 de miliarde de vizualizări și 200 de milioane de abonați. Acesta deține două dintre primele cinci videoclipuri.

Două animații foarte cunoscute în rândul copiilor mici și al părinților sunt videoclipurile de aproximativ două minute cu melodii antrenante precum „Baby Shark” și „Johny Johny Yes Papa” – care, împreună, au adunat peste 20 de miliarde de vizualizări și generează venituri de milioane de dolari.
Canalul Cocomelon este deținut de o companie cu susținere financiară de la cea mai mare firmă de investiții alternative din lume, Blackstone, care administrează active de peste 1 trilion de dolari.
Dar aceasta nu este doar o poveste americană. Unul dintre cei mai mari concurenți ai săi are sediul în România.
Imperiul digital din România
În 2012, Alexandru și Cristina Badan, părinți stabiliți în orașul Iași din nord-estul țării, au devenit frustrați de lipsa animațiilor în limba română destinate preșcolarilor, așa că și-au creat propriile animații.
Rezultatul a fost TraLaLa și LooLoo Kids – care, împreună, au adunat 130 de milioane de abonați. Prin contracte de distribuție, conținutul LooLoo Kids a intrat în media tradițională, fiind difuzat de rețele TV pe piețe majore precum Mexic și Brazilia, și a colaborat chiar și cu staruri internaționale precum Snoop Dogg.
Într-o conversație pe mail Badan a explicat că și-a dezvoltat afacerea online cu gândul că va ajuta familiile și că va contribuii la educația lor.„Copiii noștri au crescut cu TraLaLa, îmi doresc să fim sănătoși și să ajungem să ajutăm la creșterea nepoților, tot cu ajutorul TraLaLa”, ne-a transmis omul de afaceri. Citește aici răspunsurile integrale trimise de Badan la întrebările noastre.
Dar psihologii rămân neconvinși și au avertizat asupra efectelor adverse.
„Dependență neuronală”

Marius Zamfir, un terapeut cu experiență în cazurile de autism virtual care a studiat impactul pe care timpul petrecut în fața ecranelor îl poate avea asupra copiilor mici, susține că animațiile rapide și viu colorate de pe YouTube, destinate copiilor, duc la o dependență asemănătoare cu adicția.
„În primul rând, copiii sunt atrași de mișcare, de culori, de modularea de frecvență, sunet-imagine. ”, a spus terapeutul. „Noi avem un reflex natural ca creierul să încerce să echilibreze mișcarea și să o aranjeze în cap, și atunci se creează această dependență neuronală.”, amai adăugat el.
După ce am analizat primele cinci cele mai vizualizate videoclipuri de pe YouTube folosind inteligența artificială, am constatat că o combinație de trăsături cheie, precum imagini în mișcare perpetuă, culori intens saturate și melodii repetitive, ar putea fi cheia pentru numărul mare de vizualizări. Subliniem că aceasta a fost o analiză la scară redusă și nu are greutatea unui studiu științific.
Educativ sau adictiv?
Badan își apără conținutul, susținând că este atât educativ, cât și distractiv. „„Structura muzicală este repetitivă și simplă în mod intenționat, deoarece această abordare sprijină memorarea și învățarea la copii mici.”, a spus el. „Cântecele noastre acoperă teme precum alfabetul, numerele, culorile, animalele, bunele maniere sau activități din viața de zi cu zi – toate într-o formă muzicală ușor de învățat. Scopul nostru este să creăm conținut educațional memorabil și plăcut pentru întreaga familie.”, a mai explicat Alexandru Badan.
„Credem că este exagerată utilizarea termenului de adicție în cazul cântecelor educative pentru copii..”, a adăugat el. „Din contra, cunoaștem psihologi care utilizează animațiile noastre în activitățile cu copii cu nevoi speciale”, a mai spus antreprenorul digital.
Pentru acest articol, Context a analizat aproximativ 50 de studii realizate în ultimii 20 de ani și a discutat cu experți în psihologie.
Dependență și sevraj

Conținutul hiperstimulant activează sistemul de recompensă al creierului prin eliberarea de dopamină, un mecanism similar cu cel din dependențele de substanțe sau cele comportamentale, arată unele studii.
Părinții descriu frecvent crize de furie intense atunci când ecranul este luat. Cercetătorii recunosc în aceste manifestări simptome clasice de sevraj, precum pierderea controlului și iritabilitatea la întreruperea stimulului.
„Doar nouă minute de expunere la desene animate cu ritm rapid au dus la o diminuare a funcției executive la copiii de vârstă preșcolară”, a constatat un studiu din 2011 al Academiei Americane de Pediatrie. „Succesiunea rapidă a stimulilor copleșește capacitatea creierului de a procesa informațiile eficient, rezultând o scădere a capacității de atenție și dificultăți de autoreglare.”
Legislația a rămas în urmă
În unele țări, precum Franța, au fost introduse interdicții privind expunerea la ecrane a copiilor sub trei ani. Germania investește în campanii de educație digitală pentru părinți și copii.
Organizația Mondială a Sănătății a emis, de asemenea, mai multe recomandări. Acestea includ zero timp petrecut în fața ecranelor pentru copiii sub 18 luni, maximum o oră pe zi pentru copiii între 2-5 ani – vizionată împreună cu un adult, și dezactivarea funcției de redare automată (autoplay), care trece de la un videoclip la altul. Alte recomandări includ lipsa ecranelor la masă sau în dormitor.
La nivelul Uniunii Europene, Actul privind Serviciile Digitale impune platformelor online foarte mari, precum YouTube sau Facebook, să evalueze și să diminueze în mod activ riscurile la adresa sănătății fizice și mintale a minorilor.
Comisia Europeană a declarat, ca răspuns la unele întrebări trimise de Context, că platformele online trebuie „să identifice și să atenueze riscurile sistemice pe care serviciile lor le-ar putea prezenta pentru utilizatori sau societate, inclusiv pentru protecția minorilor și pentru bunăstarea utilizatorilor.